ERBSN - http://www.enterprise-europe-erbsn.ro/

Din aprilie 2008 serviciile noastre sunt integrate in serviciile noii retele Enterprise Europe Network ce ofera suport si sustinere afacerilor din toata Europa.
ERBSN acopera Macro Regiunea 2 (RO2) din Romania. Aceasta macroregiune consta in:

  • regiunea de dezvoltare nord-est alcatuita din judetele Suceava, Botosani, Neamt, iasi, Bacau si Vaslui;
  • regiunea de dezvoltare sud-est alcatuita din judetele Vrancea, Galati, Buzau, Braila, Tulcea si Constanta.

Parteneri

Eastern Romanian Business Support Network (ERBSN - Reteaua pentru sprijinirea afacerilor din estul Romaniei) este un proiect dezvoltat de cinci parteneri, din care trei parteneri cu orientare catre afaceri si doi catre inovare / cercetare-dezvoltare. Dintre acestia, trei au gazduit in trecut doua Euro Info Centre si un Innovation Relay Centre, toti cinci avand experienta in cooperare si lucru in retele sau parteneriate, precum si in furnizarea de servicii mediului de afaceri, sau in implementarea de proiecte finantate de diferite programe Europene.

Servicii prestate de partenerii consortiului ERBSN in sprijinul afacerii dvs.:

  • Sprijinirea afacerilor (informare, feedback, cooperare si internationalizare)
  • Sprijinirea inovarii (transfer de know-how si tehnologie)
  • Sprijinirea participarii IMM-urilor in programele UE pentru cercetare si dezvoltare

Servicii generale
Aceasta categorie cuprinde servicii oferite de toti partenerii, prin folosirea de resurse in comun: informare si asistenta privind oportunitatile de afaceri sau inovare, finantare, legislatie sau cerinte tehnice (website, infowatch, publicatii, baze de date, organizare evenimente, instruiri, parteneriate). Serviciile generale sunt furnizate prin intermediul unor instrumente comune sau individuale:

  • Comune: platforma de comunicare web continind 7 sectiuni tematice pentru diseminare de informatii, basate pe producerea individuala a informatiilor si folosirea lor in comun, de asemenea instrument de cooperare si comunicare intre cei 5 parteneri; un mecanism infowatch; un buletin de informare comun; foi informative, ghiduri, studii.
  • Individuale: organizare de evenimente, instruiri, intalniri de contacte de afaceri, publicatii proprii si media

Servicii specializate
Serviciile specializate sunt furnizate ca asistenta si consultanta cu o valoare adaugata foarte ridicata, in forma de servicii individuale sau pachete de servicii, avand ca scop pregatirea pentru incheierea de afaceri sau pentru inovare, cum ar fi relatiile de cooperare nationala sau internationala, transferuri de tehnologie sau know-how, aplicatii ale activitatilor de cercetare-dezvoltare ca inovare in industrie.

Cautati centrul local cel mai apropiat de sediul dvs. si solicitati serviciile de care aveti nevoie si la care aveti acces gratuit!